Atacul de panică: ce este și cum îl depășești

Inima bate să spargă pieptul, aerul pare că nu mai ajunge, amețești, iar un gând urlă: „fac infarct” sau „înnebunesc”. Apoi, după câteva minute, totul se retrage — lăsând în urmă epuizare și o frică nouă: frica de următorul atac. Dacă ai trăit asta, știi exact despre ce vorbesc. Și nu ești singur(ă): atacurile de panică sunt printre cele mai frecvente motive pentru care oamenii ajung la psiholog.

Ce se întâmplă, de fapt, în corp

Atacul de panică este alarma de incendiu a corpului, pornită fără incendiu: sistemul „luptă sau fugi” se activează brusc, la intensitate maximă. Adrenalina accelerează inima (ca să pompeze sânge spre mușchi), respirația devine rapidă (de aici amețeala), mușchii se tensionează, digestia se oprește. Fiecare senzație înfricoșătoare are o explicație fiziologică banală. Un atac de panică nu provoacă infarct și nu duce la nebunie — se stinge de la sine, de regulă în 5–20 de minute.

Ce faci în timpul unui atac

• Nu fugi. Părăsirea locului aduce ușurare acum, dar învață creierul că locul era periculos — și pregătește atacul următor;
• Prelungește expirația. Inspiră pe nas numărând până la 4, expiră lent numărând până la 6–8. Expirația lungă activează frâna naturală a corpului;
• Ancorează-te în prezent. Numește 5 lucruri pe care le vezi, 4 pe care le atingi, 3 pe care le auzi;
• Vorbește-ți corect. Nu „mor”, ci „este un val de adrenalină; e neplăcut, nu periculos; trece mereu”.

Ce faci pe termen lung

Pe moment gestionezi valul; pe termen lung însă, cheia este să nu mai construiești viața în jurul fricii de atac. Aici intervine terapia: înțelegem împreună mecanismul, desfacem interpretările catastrofice ale senzațiilor („palpitații = infarct”) și reluăm treptat situațiile evitate. Terapia cognitiv-comportamentală are, pentru panică, unele dintre cele mai bune rezultate documentate din întreaga psihoterapie — adesea în 8–12 ședințe.